Franarea premeditata a economiei: regulamentul “uitat” de Isarescu, 11/2008
Ca sa poti intelege ce face Manole Isarescu pentru a sicana economia in 2018 e usor sa te uiti la tehnicile aplicate in 2008 pentru a provoca criza economica si a imbrobodi politicienii ca ii “salveaza”.
E simplu de inteles ca atunci cand cresti dobanzile, peste un timp, economia reala incetineste. Timpul de reactie si amplitudinea franarii depinde de particularitatile economiei respective.
Atunci cand printr-un regulament limitezi creditarea e si mai simplu de inteles ca incetinirea economica va accelera si se va produce intr-un timp scurt.
Tot usor de inteles este ca daca compari doua economii, cea care se confrunta cu rezerve minime obligatorii de 10 ori mai mari, o va duce mai greu din punct de vedere competitiv.
Isarescu convins fiind ca economia nu va frana suficient de abrupt prin cresterea dobanzilor cu 46,5% in 14 luni (cam cu 6 luni mai mult decat ii trebuie in Romania unei cresteri de dobanda sa aiba maximum de efect asupra economiei reale) a aprobat regulamentul BNR nr. 11/2008 ce modifica regulamentul BNR nr. 3/2007.
Acest nou regulament a franat creditarea in Romania incepand cu noiembrie 2008.
A fost modificat dupa un numar de luni dar era prea tarziu deoarece creditarea de retail are o inertie foarte mare. Mai mult dobanzile crescute nu au fost scazute pentru inca un an!
Cele doua efecte, dobanzile explodate suprapuse pe regulamentul de restrictionare a creditarii incepand cu noiembrie 2008, sunt cele doua parghii folosite eficient si netransparent de Isarescu pentru a arunca economia Romaniei in recesiune in 2009.
Surprinzator este ca pana si seful de atunci a Asociatiei Romane a Bancilor, Ghetea, spunea pe 18 noiembrie 2008 ca
“Băncile comerciale vor solicita Băncii Naţionale a României (BNR) să modifice regulamentul privind creditarea populaţiei, întrucât noile condiţii au blocat
împrumuturile ipotecare, a declarat, marţi, preşedintele ARB, Radu Gheţea.”Aceste modificări se dovedesc a fi deosebit de dăunătoare în ceea ce priveşte
continuarea creditării în domeniul imobiliar. După aplicarea testelor de stress, a noului algoritm, foarte, foarte, foarte puţin clienţi se mai pot califica”, a spus Gheţea.
Link aici
http://informatiilezilei.blogspot.ro/2008/11/bncile-solicit-bnr-s-modifice.html?m=1
Chiar nu stia Isarescu ce adanca va fi criza in care aruncat Romania prin deciziile gresite de politica monetara si de credit?
In timpul crizei Isarescu isi aproba linistit participare la bonusul de performanta a BNR.
19 Comentarii
COMENTEAZA
Blog roll
My links
- BMW Stiftung Herbert Quandt
- Cluj IT
- Doctoral School of Finance and Banking, ASE Bucharest
- Faculty of Mathematics and Computer Science, Bucharest University
- Harvard Business School
- Mathematical Institute, University of Oxford.
- Princeton Institute for Advanced Studies
- Santa Fe Institute
- University of Chicago Booth School of Business
este evident ca Isarescu (plus tribul de rude inserat in BNR) trebuie sa plece de acolo … stilul matusalemic al lui Isarescu coroborat cu evolutia monetara beata a Romaniei in cei 30 de ani (e tare vinul de Dragasani, nu?) ar trebui puse in conexiune.
Daaaaaaaaarrr . e greu la Parlament…. cum se ridica cineva impotriva lui Isarescu cu o analiza, un audit, o investigatie…ceva…. cum … pac! Intepaturi si lovituri pe canalul schimbului valutar (impotriva leului) si pe canalul dobanzilor (robor vioi ca o putzica de adolescent) …. ma uit si ma intreb cum de romanii pot sa fie atat de dobitoci incat sa nu vada corelatiile atat de stranse intre acesti termeni ….
Isarescu aplica vechea vorba : “DAI IN MINE, DAI IN TINE, DAI IN FABRICI SI UZINE!”
Dati-l jos, trebuie sa plece!
Datorita multor demersuri facute in justitia care nu exista , ani de zile am fost fugarita in diverse feluri de catre diversi caci in secolul XXI se lucreaza in haita . Nu este simplu sa te antrenezi in fiecare zi pentru a intelege ce -ti mai pun la cale haitele din institutii cica . In fuga mea pentru supravietuire mi-am amintit ca in anii 90 , avand doar intentia sa-mi fac familia fericita ( in sensul de a face prajituri si patiserie intr-un mod profesionist in casa pentru copii care erau mici atunci ) am facut un curs de 9 luni pentru meseria de cofetar -patiser. Nu am folosit acel curs pana in 2017 cand a trebuit sa ma reorientez , sa ma repliez pe ceva ce unii care ma urmareau nu stiau . Adica au terminat micile societati comerciale printre care se numara si familia mea , am facut Scoala Populara de Arte si Meserii sectia Iconografie si am incercat sa-mi completez venitul din vanzarea de icoana pe sticla, lemn , carton etc. A fost posibil doar pana unii au identificat biserica unde mai vindeam de sarbatori cateva icoane . Imediat dupa au inceput un asalt total asupra Staretului , calugarilor , astfel incat am fost nevoita sa ma retrag intrucat Staretul a refuzat sa-mi mai primeasca vreo icoana la vanzare.
Tot in aceasta fuga continua dupa ce m-am angajat in mai multe locuri unde nu-ti primesti salariu , printre care si la o firma a sotiei lui Constantin Nita unde nici contract de munca nu -mi face si nici banii pe munca nu i-am primit . Am reclamat la Inspectia Muncii si aia au spus ca ma amendeaza tot pe mine ca am acceptat sa vin la lucru. DECI IATA INSTITUTIILE CUM LUCREAZA DOAR INTR_O DUNGA !!!. Si iata in goana mea prin padure , am gasil o usa deschisa si am intrat la o multinationala . Bineinteles a inceput din nou asaltul . Dar revin.
După cum spuneam am revenit , și având în vedere că nu vede nimeni ce scriu eu aici o sa continui că doar ce mama lui proces verbal secretul e secret și trebuie să rămână așa . Precizez că toate nenorocirile și vânătoarea a pornit după accesarea unui credit la o banca . A urmat un adevărat dezastru asupra familiei noastre , care se extinde asupra copiilor , a mea , și a condus la moartea soțului căruia procurorii de la Curtea de Apel Brașov îi scriau deși nu făcuse vreo plângere . Bineanteles îi scriau după ce murise și în ziua când îl scoteam de la morga ei închideau un dosar în care eu și fiica mea ne plângeam , insa ei îi scriau lui.
După cum spuneam m-am refugiat la o multinațională unde am zis că fac prăjituri , altfel o muncă nobila că vezi o adevărată fericire pe chipurile oamenilor și a copiilor când merg la o prăjitură . Numai că în scurt timp am văzut un adevărat dezastru , un malaxor care învârte oameni care muncesc din greu pe o schema de personal redusă și o mare de clienți care vor mult și ieftin . Și unii și alții sunt într-un pericol pe care unii din stufăriș l-au creat și totul bazat pe cererea și exploatarea vulnerabilităților tuturor. Am incercat sa spun șefilor ierarhici unele probleme nelalocul lor insa după asta au asmuțit asupra mea o ceata de hărțuitori . Era că la CEATA LUI PITIGOI ,/ DAI INTRUNUL TIPA DOI.
Bine !!! Am zis că dacă ăștia nu fac nimic să mă adresez Poliției că poate rezolva ei problemele pentru că ceata mai avea puțin și urcă pe mine ca la ragby , dar ce sa vezi surpriza surprizelor se arată . Sunt chemata la secția de politie la audiere unde agentul spune că nu poate să face cercetări pe cauza că sunt greu de dovedit unele situații descrise de mine și mai mult decât atât …
.ha ! .ha ! .dacă-i cheamă pe toți aia vezi doamne ce o să plătesc eu. Deci dintr-o dată plângea de mila mea . Bine am zis eu înțelegând oarecum situația o să-mi retrag plângerea ,și pe loc am scris acea retragere. Adevărata față s-au arătat nu după mult timp când șefii mei recitau la urechea mea pasaje întregi din acea plângere. Deci ce vreau sa spun este că ei au politie proprie plătită din banii noștri, justiție, parchete , etc. Pentru 2 pui morți la reducere fac tot felul de nefăcute . Nu pasa nimănui de viața oamenilor ,de sănătatea oamenilor ,de educația oamenilor , doar lăcomia și crima a pus stăpânire pe multi. Doamne ferește !!!. Micimea este la cote maxime și mă întreb in fiecare zi încotro , până unde . Nu mai zic nimic de BNR care este cotropita de herghelii întregi de cai sălbăticiți.
Nici LENIN nu a spus să fiți prosti, să fiți sclavi și capul plecat de sabie nu-i tăiat. A spus INVATATI !!! , INVATATI!!!, INVATATI!!!. Acum ce a învățat fiecare se vede , adică multe rele pe un teren foarte fertil . Președintele spunea în campania electorală că neavând copii a investit in case. Nici o problema daca acele case sunt dobândite legal și sunt închiriate la o banca pe bani frumoși, problema intervine când aceeași bancă la care președintele a închiriat locația , crează curse pentru tinerii care inca mai cred că pe forte proprii pot sa fie creativi . Se crează un program cu mai multe etape pe care trebuie sa le parcurgă , banca da cu batul că la biliard și cade bila câștigătoare . Uite așa nu se vede cursa organizată de unii ca fiul meu să primească în curând un credit pe un plan de afaceri , bani ce urmează că ei să-i ia după iar fiul meu să plătească în vecii vecilor amin. Golanii organizate insa LUATI MANA MANA DE PE COPII. !!!. Am investit in copii și i-am învățat să fie umani , creativi și nu golani . Regret astăzi dar este tardiv . Nu degeaba GHETEA și d-nul. VASILESCU spuneau că nu are cine cerceta BANCHERII și activitățile bancare. Luați mana de pe copii că o să știe toată planeta ce ați făcut . Nici un centimetru nu dau înapoi , să iasă protocoalele încheiate între bănci și instituții care le țin spatele adică SRI , DNA, DIICOT, POLITIE, JANDARMERIE, etc .
Scuze pentru anumite modificări de cuvinte pe care le face telefonul , dar no ce sa zic , ghinion că sa citez un clasic în viața. Ghinion și pentru că am investit in copii , și pentru că am muncit în fiecare zi împreună cu familia și părinții noștri , și cer scuze public că am făcut asta adică nu am devenit hoți , golani și nu am aderat la vreo organizație criminala .., nu avem doctorate și nici medalii. Mulțumim lui Dumnezeu !!!.
Am omis un lucru foarte important , și anume faptul că după ce am făcut acea plângere la politie , am fost amenințată printr-un articol apărut în evz in care mise arătau scene horror. Acolo unii și unele povesteau cum că o mamă din Palestina-si caută fiica omorâtă in fâșia Gaza de o mașină fabricata in America. Se sugera in acel articol că multinationalele nu funcționează legal în Romania și că iată ce as putea păți . Basca zilele trecute mă cheamă șefa mea într-un birou unde se activează un sistem de bruiaj și spune că pot să înregistreze conversația “sac!”,pot sa fac ce vreau că nici ei nu sunt de ieri de azi și o să vad eu ce o sa pățesc. . Asta deși eram doar eu și ea , și nu știu cine sunt ei . Era o discuție despre salariu , despre cum mă pedepsește pentru îndrăzneală de a scrie .
SUNT ECONOMIST SI AM SA VA SPUN CE SCRIA IN D-L M. ISARESCU CAND ERA ECONOMISTLA INST. DE ECONOMIE MONDIALA IN SCANTEIA PRIN 1981 CRIZELE SUNT ARUNCATE E UMERII TARU=ILOR IN CURS DE DEZVOLTATRE == UN BENEFICIU DE 7% DEVINE O PIERDERE DE 3%INTSRIE IN CURS DE DEZVOLTARE FLUCTUTIILE VALUTELOR CERTE RAMAN CASTOGURILE MARELUI CAPITAL SI DE 28 DE ANI ESTE GUV. BNR
Acum a invatat si cum sa captureze o economie emergenta cum e Romania pentru propriul interes
Cred ca am ametit un pic sau sunt greu de cap…Pana la urma nu mai e bine ca au crescut dobanzile avand in vedere evolutia inflatiei? Nu scria tot aici ca au intarziat nepermis de mult cu aceasta decizie de majorare..sau ca dobanda de politica monetara nu era relevanta avand in vedere ca dobanzile in piata erau prea jos. Acum sunt sus..e bien sau nu? Sau problema e ca timing ul e gresit?
E clar ca nu explic bine.
Este gresit sa creezi dezechilibre si capcane in economie prin politica pro ciclica Adica blat cu politicienii sa nu infunzi puscaria.
Acum cand economia franeaza (at fi trebuit sa stii ca de asta ai primit o sinecura) nu mai cresti dobanzile dupa ce le-ai tinut nepermis de jos in toata faza de boom economic.
Isarescu a avut blat ca sa isi pastreze imunitatea si pentru asta a stimulat economia cand nu trebuia sa o faca. Acum o franeaza ca sa sicaneze politicul exact cand o banca independenta ar trebui sa se abtina.
Despre manufacturarea artificiala de inflatie cand are explicit in mandat stabilitatea preturilor si isi mai da si bonus de performanta ce sa mai vorbim.
Am inteles. Deci timing-ul era gresit si stimulentele fiscale pro consum nu au fost balansate de politica monetara la momentul potrivit. Daca o inteleg si pe aia cu politicienii devin expert in statul paralel.
Mai simplu daca din 2014 te plangi trimestrial ca economia creste peste potential, ca la manual macar tii dobanda de piata in jurul celei de interventie
Desigur asta daca nu trebuie sa o cobori ca sa fii renumit cand intri la pensie
Manole Isarescu are destinul legat de bunavointa majoritatii
Cum a reusit sa modifice legislatia cu sforarul PSD acum risca sa fie anchetat fara imunitate daca se reverseaza schimbarile legislative care il protejeaza
Puteti semna cu numele personal ca doar sunt nedumeriri legitime. Nu cred ca va face ceva Manole pentru o curiozitate si clarificari
[…] sa remarcam un lucru important: la aproape 30 de ani de la caderea comunismului doar trei tari foste comuniste reusesc sa depaseasca un PIB/loc. de $20.000. Acestea sunt: Estonia, […]
[…] sa justifice Brexitul aducand ca argument o masiva emigratie romaneasca si bulgara – mai mult decat populatia celor doua tari […]
[…] Franarea premeditata a economiei: regulamentul “uitat” de Isarescu, 11/2008 […]
3implementation