DNA versus beneficiile lui Isarescu din imprumutul FMI

24 noiembrie 2016 • Uncategorized

Cateva puncte in care cei 270 care au depus o plangere penala la DNA pe numele Isarescu, pot da mai multe detalii, astfel incat sa usureze munca unui procuror

http://www.bursa.ro/lucian-isar%60-imprumutul-de-la-fmi-s-a-bazat-pe-date-false-transmise-de-isarescu-312169&s=banci_asigurari&articol=312169.html


       Reporter: DNA a clasat dosarul deschis asupra împrumutului de la FMI din 2009. Cum apreciaţi această decizie?
     Lucian Isar: Din secvenţa de motivare pentru clasare scăpată în presă pare că justificarea deciziei procurorului de caz este bazată pe o părere a unor specialişti în economie (probabil chiar angajaţii lui Isărescu) potrivit cărora România avea nevoie de o centură de siguranţă. Desigur, graba în a cita doar din anumiţi specialişti probabil a făcut să fie sărită situaţia din Cehia, Polonia şi Turcia. În timp ce România a agreat un împrumut de patru ori mai mare decât avea nevoie, Cehia a acuzat public de manipulare a datelor financiare pentru a justifica un împrumut FMI, deşi ţara nu avea nevoie, Turcia a negociat timp de un an până a fost evident că nu are nevoie de împrumut, iar Polonia nu a tras niciun ban. Este cunoscut de toată opinia publică faptul că Polonia nu a avut niciun moment recesiune, în timp ce România a avut o “creştere” de minus 7,1%, în 2009.
     Economistul şef al Băncii Mondiale Paul Romer susţine ferm că “politica monetară restrictivă poate produce o recesiune”. Nu cred că acest lucru nu este cunoscut de Isărescu. Mai mult, consider că înregistrările originale ale discuţiilor din Consiliul de Administraţie al BNR, care trebuie să existe, ar putea scoate în evidenţă faptul că Isărescu ştia exact care sunt costurile pentru economia reală a deciziilor de politică monetară şi de credit şi că va arunca România în recesiune.
     Tot din aceste înregistrări ar trebui să reiasă şi eforturile de a justifica necesitatea unui împrumut FMI şi acţiunile făcute pentru a creşte suma. Înregistrările discuţiilor ar putea dovedi şi că sub fumul mediatic intitulat “atacul pe curs” se salva o bancă de la faliment la dobânzi sub cele oferite Statului Român şi se provoca intrarea României în recesiune pentru a mări şansele lui Isărescu de a lua bonus de performanţă.
     În orice caz, consider că reprezintă un lucru pozitiv mişcarea rapidă a DNA, deoarece aşa ştim unde nu se încadrează cazul, urmând să se rafineze dezbaterea pe tema dată.
     Aşa cum am insistat şi în emisiuni TV, nu este vorba de abuz în serviciu, ci în fapte mult mai simple şi pe înţelesul tuturor.
     Situaţia lui Isărescu în cazul împrumutului de la FMI este exact aceeaşi expusă de procurori în recentul caz de la Societatea Română de Radiodifuziune, în care deciziile Consiliului de Administraţie au avut un interes direct şi patrimonial.
     Isărescu ştia clar în momentul negocierii împrumutului de la FMI că acesta este proporţional cu bonusul de performanţă aprobat personal (primul bonus de performanţă a fost încasat chiar înainte de semnarea acordului) şi, mai mult, că trebuie să forţeze o recesiune profundă în România pentru a justifica ex-post o asemenea sumă.
     Nu cunosc câtă informaţie a fost inclusă în plângerea iniţială de cei 270 de consumatori, dar cu siguranţă o analiză a speţei de către procurori şi administrarea de probe ar scoate în evidenţă inclusiv următoarele, chiar dacă nu sunt menţionate explicit:
     1. Falsificarea datelor referitoare la nevoia de finanţare a României şi utilizarea falsului pentru beneficii personale
     Incursiunea unui procuror în activitatea departamentelor din BNR şi Ministerul de Finanţe anterioare pregătirii împrumutului cu FMI şi Comisia Europeană ar demonstra evoluţia în timp a datelor, conform cu nevoile de negociere impuse de Isărescu. Altfel spus, nu aceleaşi date de input au existat pe o perioadă de cinci luni, ci acestea au fost succesiv alterate.
     2. Dezinformarea Parlamentului României pentru a vota în necunoştinţă de cauză
     Parlamentul României a fost pus în poziţia de a crede pe cuvânt echipa condusă de Isărescu, fără a cunoaşte conţinutul iteraţiilor din spate şi faptul că datele reale ale economiei Româneşti şi prognozele utilizate nu justificau o cerere de împrumut de 20 de miliarde euro. După cum se poate observa din reacţia Cehiei, comunicarea mincinoasă a unui necesar mai mare decât cel real pune presiune pe costurile de finanţare, în sensul creşterii acestora, pentru că investitorii îşi imaginează că economia o duce mai rău decât situaţia reală. Dezinformarea Parlamentului de către Isărescu nu a început cu necesarul de finanţare. Isărescu are o prezentare în Parlamentul României în octombrie 2008 în care susţine că nu este o problemă de lichiditate în piaţă, deşi dobânzile erau deja la 1000%.
     3. Iteraţii succesive ale calculelor, ce probează intenţia de dezinformare şi manipulare a autorităţilor
     Un procuror poate cere prezentarea datelor şi calculelor plimbate pe parcursul a cinci luni între BNR şi Ministerul de Finanţe, precum şi înregistrarea şedinţelor din Consiliul de Administraţie BNR pentru a vedea că dezinformarea a fost făcută cu premeditare.
     4. Relaţia de proporţionalitate între bonusul aprobat de Isărescu şi dimensiunea împrumutului (cu cât mai mare – împrumutul acceptat de România, cu atât mai mare – bonusul)
     Exact ca în cazul situaţiei recente cu membrii Consiliului de Administraţie de la Radio România, abuzul în serviciu nu ar fi nimic dacă nu ar fi însoţit de obţinerea de foloase necuvenite.
     Cum altfel decât necuvenit se poate considera bonusul de performanţă pe care şi l-a administrat Isărescu în criză, desigur după cheltuieli discreţionare de care beneficiază atât el, precum şi anturajul.
     Isărescu nu a luat bonus de performanţă înainte de criză. BNR a fost permanent pe minus, rostogolind pierderile şi din când în când (2004) fiind capitalizată de Statul Român. La începutul lui 2009, Isărescu a înţeles că o situaţie de deficit de lichiditate îi surâde din punct de vedere al bonusului. Cu cât deficitul este mai mare şi dobânzile mai mari, cu atât face bani mai mulţi din poziţia de monopol în emisiunea de monedă şi decident în politica monetară. Tot atunci a înţeles că, cu cât ia un credit mai mare de la FMI, vărsat nu la bugetul de stat, ci în BNR, cu atât face mai mulţi bani şi îşi ia bonus de perfomanţă. Spre exemplificare, prima tranşă din împrumutul de la FMI în valoare de 5 miliarde de euro a fost trasă de BNR pe 6 mai 2009. După cum îşi poate aminti toată lumea, deja pieţele erau calme în mai. Acum devine mai clar pentru toată lumea de ce România a împrumutat de câteva ori mai mult decât avea nevoie: cu cât mai mare împrumutul de la FMI, cu atât mai mulţi bani ţinuţi la BNR, cu atât mai mari activele în care plasa BNR ca să îşi contureze bonusul de performanţă Isărescu.
     Câteva exemple.
      În 2009:
     – 7 milioane euro bonus de performanţă pentru salariaţii BNR;
     – Pasive externe 23% (din care împrumutul de la FMI 20%), la o rată medie anuală a dobânzii de 2,83%;
     Active externe la 6,11%.
     (Raport anual BNR 2009)
     Diferenţa dintre dobânda activelor externe şi cât se plăteşte pe pasivele externe, înmulţită cu suma se regăseşte cu cheltuieli discreţionare în bonusul lui Isărescu.
      În 2010:
     – 28,3 milioane lei bonus de performanţă pentru salariaţii BNR;
     – Pasive externe 30% (din care împrumutul de la FMI 27%) la o rată medie anuală a dobânzii de 2,43%;
     Active externe la 2,76%.
     (Raport anual BNR 2010)
     Diferenţa între dobânda activelor externe şi cât se plăteşte pe pasivele externe, înmulţită cu suma se regăseşte cu cheltuieli discreţionare în bonusul lui Isărescu.
     Împrumut FMI mai mare, bonus mai mare.
     5. Finanţarea unei bănci private româneşti sub costul la care se împrumută bugetul Statului (toată lumea ştie că ratingul Statului este mai mare sau egal cu cel al băncilor private cu capital Românesc şi, prin urmare, dobânda la care se finanţează băncile locale de la BNR este mai mare decât cea la care se finanţează statul)
     În noiembrie şi decembrie 2008, Ministerul de Finanţe al României, ţară cu monedă proprie, a finanţat deficitul în lei la o medie de 14,25%. Atât era dobânda Lombard. O bancă comercială română, în aceeaşi perioadă, se finanţa la 10,25% şi sub această dobândă, de la BNR.
     Această situaţie răstoarnă tot ce se ştie în lumea asta despre legătura între risc şi nivelul dobânzii.
     O bancă în situaţie de insolvenţă se împrumută la dobânzi mai mici decât Statul Român, de la BNR.
     6. Finanţarea la dobânzi prohibitive a deficitului bugetar a crescut artificial şi premeditat nevoia de finanţare a Statului Român
     Dacă în 2008 Ministerul de Finanţe s-a finanţat în noiembrie şi decembrie, adică atunci când chiar avea nevoie, la dobânzi de 14,25%, în 2009 s-a finanţat la 11%. O comparaţie cu dobânda la care se finanţa Ministerul de Finanţe din Polonia sau cel din Cehia este prea şocantă pentru un ziar care se citeşte în timpul zilei.
     Dobânda mare la finanţare înseamnă nevoie de finanţare ulterioară mare. Nu e de mirare că, la un moment dat, în criză, costul dobânzilor plătite de Statul Român ajunsese aproape de 2% din PIB. Desigur, acest cost este acoperit din taxele şi impozitele noastre.
     Interesant pentru procurori este că acest extra cost a fost impus asupra bugetului de către Isărescu pentru a justifica o nevoie mai mare de finanţare, nevoie strâns legată de bonusul personal şi de capacitatea de a cheltui.
     7. Utilizarea instrumentelor de politică monetară şi de credit pentru frânarea economiei României pentru a justifica nevoia de finanţare FMI, informaţie ce există în înregistrările originale ale şedinţelor BNR (nu mai există încadrarea sabotaj, dar există echivalente)
     Un procuror are acces la înregistrările şedinţelor de politică monetară şi de credit ale BNR. Aceste înregistrări ar dovedi fără tăgadă că Isărescu ştia că frânează economia când a aruncat în sus dobânzile şi era conştient de efectul pe care îl are blocarea creditării. Cumulat, cele două au aruncat România într-o recesiune adâncă. Dincolo de părerile de astăzi ale lui Isărescu, proba premeditării se află, cel mai probabil, în înregistrările din acele momente.
     Scăderea economică impusă economiei României a avut ca rol justificarea necesarului de finanţare negociat. O ţară pe plus, cum a fost de exemplu Polonia, ori care a avut o recesiune scurtă, nu ar fi avut nevoie de fonduri atât de mari. Fără fonduri mari nu putea să îşi ia bonus Isărescu atâţia ani la rând.
     8. Elucidarea transferului de avuţie naţională către bănci private prin sistemul de “suveică”
     Unul din trucurile utilizate de Isărescu pentru a pune presiune pe buget şi a justifica ex-post nevoia de finanţare FMI a fost “suveica”. Prin acest mecanism s-a transferat valoarea de la statul român către băncile comerciale, pe post de cărăuşi.
     Isărescu a pus presiune în toamna anului 2008 pe angajaţi ai Ministerului de Finanţe din România să nu se finanţeze de pe pieţe şi să îl lase pe el, Isărescu, “să rezolve” cu băncile.
     Ca să “ajute” România să se adâncească în criză, Isărescu nu a coborât dobânda în criză ca toate celelalte bănci centrale din lume şi a preferat să finanţeze bugetul de stat prin intermediul băncilor comerciale (iniţial doar cele care cumpărau vin).
     În cazul finanţării în moneda naţională:
     – Pasul 1 era reprezentat de finanţarea băncilor comerciale de la BNR cu angajamentul ca acestea să dea aceeaşi sumă către bugetul de stat, prin plasamente în depozite sau prin achiziţia de titluri de stat scurte;
     – Pasul 2 – băncile plasau la Ministerul de Finanţe al României fondurile primite de la BNR, desigur la o dobândă superioară, ca să merite efortul de a scrie fix două typo hârtii; În cazul finanţării în euro:
     – Pasul 1 – băncile erau invitate la BNR la un pahar de Crâmpoşie să se angajeze ce sumă plasează către Ministerul de Finanţe al României sub formă de plasament privat (club loan) şi să negocieze cu BNR dobânda;
     – Pasul 2 – BNR reduce rezerva minimă în valută;
     – Pasul 3 – băncile plasează euro la Ministerul de Finanţe al României la o dobândă de 5%.
     Pentru comparaţie, de la FMI România a luat bani la 3,5%, de la BIS (n.r. Banca Reglementelor Internaţionale) ar fi luat cu colateral aur la 0,5%, dobânda plătită băncilor pentru rezerva în valută păstrată la BNR a fost de 2,13% în 2009 şi de 1,10% în 1010.
     Această “suveică” a fost unul din instrumentele folosite de Isărescu pentru a crea impresia politicienilor aflaţi la guvernare că sunt utili, dar în realitate să accentueze pierderile economiei reale şi să crească nevoile de finanţare (o dobândă mai mare înseamnă costuri mai mari plătite din taxe şi impozite).
     9. Elucidarea finanţării băncilor care cumpără vin, la dobânzi şi condiţii mai bune decât restul băncilor
     De interes în faptele ce gravitează în jurul deciziei de contractare a împrumutului de la FMI este şi utilizarea în prima parte doar a băncilor care se aprovizionează cu vin pentru clientelă. Băncile care nu erau sensibile la acest produs au intrat cu greu în schema de îmbogăţire fără risc pusă la dispoziţie sistemului bancar de către Isărescu.
     10. De ce a fost împiedicat Ministerul de Finanţe de către Isărescu să se împrumute preventiv în piaţă şi să utilizeze banii din Fondul de privatizare BCR
     O cerecetare a faptelor ar reuşi să clarifice şi motivul necunoscut încă al lui Isărescu de a împiedica Ministerul de Finanţe să se împrumute de pe pieţe şi să utilizeze Fondul de Privatizare al BCR. Această imixtiune a avut costuri certe şi uşor cuantificabile pentru bugetul de stat.
     11. De ce nu au fost folosite instrumente de finanţare alternative şi mai ieftine, cum ar fi fost împrumutul cu colateral aur
     Finanţarea deficitului bugetar, care s-a dovedit mai mic decât cel estimat, putea fi efectuată prin instrumente alternative. O decizie dincolo de orice bănuială ar fi trebuit să le ia în calcul şi să le elimine după o analiză corectă. Împrumutul cu colateral aur şi desigur obţinerea de dobândă de la plasarea aurului românesc la Londra sunt doar câteva surse potenţiale. Decidenţii statului român nu au avut această informaţie ocultată de Isărescu. Din aceste surse sau cu finanţare mai mică nu puteau fi generate suficiente venituri în BNR pentru a justifica bonus de performanţă.
     12. Ale cui erau conturile în marjă pe care le-a apărat Isărescu
     Perioada de studiu în cazul unei anchete trebuie să înceapă cel puţin înaintea declanşării oficiale a crizei în România. Momentul trebuie să includă măcar declaraţiile necinstite ale lui Isărescu în Parlamentul României. În respectiva perioadă se află şi răspunsul pentru ale cui conturi în marjă a fost dispus Isărescu să arunce dobânzile în aer.
     13. Mecanismul prin care banii de la FMI au generat venituri pentru BNR şi au alimentat cheltuielile discreţionare
     Mecanismul prin care banii din împrumutul de la FMI au intrat în bugetul de cheltuieli discreţionare al lui Isărescu, în creşterea salariului Guvernatorului sau în bonusul de performanţă este simplu de văzut prin acces la date. Deşi are multe surse de îndestulare din contractarea unui împrumut mare, formarea sumelor pentru bonus sunt uşor de înţeles şi pătruns.
     Îndestularea din împrumutul pe care l-a impus prin manipularea datelor nu poate fi considerată nici îndestulare cu bună credinţă, nici îndestulare în necunoştinţă de cauză.
     Trebuie subliniat că România este o ţară bogată. Mai puţin evaziune, mai puţin ANRP, dobânzi mai mici şi bonus mai mic ar fi rezolvat problema fără împrumut.
     Criza şi amplitudinea acesteia au fost artificial provocate prin greşelile crase de politică monetară şi credit ale lui Isărescu: dobânda crescută la 1000% (o mie la sută) şi blocarea creditării în noiembrie 2008 (regulamentul 11/2008).
     Înainte să aflăm că Isărescu a luat bonus în criză credeam că România a intrat în criză din greşelile inconştiente şi nepremeditate ale lui Isărescu.
     Acum, văzând că Isărescu a pus mâna pe bani, cred că doar justiţia poate face lumină şi poate publica înregistrările şi documentele din spatele deciziilor pre-criză. Atunci o să vedem dacă Isărescu nu ştia că dobânzile crescute frânează economia reală, că blocarea creditării încetineşte economia reală. Nu crede nimeni că Isărescu nu ştia că o frânare a economiei brutală reduce rapid veniturile la buget. De asemenea, nu crede nimeni că un specialist ca Isărescu nu ştia că, cu cât creditul de la FMI şi virat la BNR este mai mare, cu atât va avea venituri mai mari la BNR din care să cheltuie şi să îşi acorde, legal, bonus.
     Economia revenea pe plus în vara lui 2010, când Isărescu, probabil speriat că nu se justifică dimensiunea creditului, a venit cu idea creşterii TVA şi reducerii salariilor (desigur, venitul lui Isărescu a scăzut în 2010, cu doar 3,5% şi a crescut cu 35%, ca să recupereze, anul următor). Acestea noi măsuri au întors economia României în zona roşie

Abonare la articole

Poti introduce adresa de email mai jos daca vrei sa fii la curent cu ultimele articole postate pe LucianIsar.com

0 Comentarii

COMENTEAZA