In cautarea directiei

6 septembrie 2011 • All, Media, Miscellaneous, Newspaper clips

<< Sunt şi analişti care nu susţin intervenţiile majore, deoarece ar putea determina contaminarea. „Mi se pare mai corect un faliment controlat în cazul Greciei, decât o contaminare a întregii zone, prin utilizarea unei obligaţiuni paneuropene“, afirmă Lucian Isar, care deţine un master în matematică la Oxford, un MBA la University of Chicago şi a absolvit Advanced Management Program la Harvard Business School. Intervenţiile de anvergură nu sunt o soluţie, în condiţiile în care lucrurile sunt în schimbare. „Lumea se află într‑un proces de ajustare, atât la nivelul modelelor economice, cât şi al societăţilor, şi prin urmare orice fel de intervenţie inflexibilă din partea autorităţilor ar denatura dinamica naturală a procesului evolutiv“, susţine analistul, care dă credit doar „deciziilor cu implicaţii economice la nivel micro sau mezzo, şi nu celor de anvergură“. Cu atât mai mult cu cât gradul de predictibilitate este aproape zero, iar economiştii utilizează tot mai des metafora cazinoului, în încercarea de a distinge diversele faţete ale actualului model economic. „De‑a lungul timpului, sistemele au evoluat, iar momentan captura financiară (renta financiară) ia partea leului“, spune Isar, care adaugă că „societatea este un sistem adaptativ complex şi are resursele de a transcende modelele actuale, inclusiv la nivelul paradigmei economice prevalente“.

Dincolo de predicţii însă, viitorul monedei unice europene depinde de opţiunea politică, cred unii analişti. „Euro este o expresie a voinţei politice şi va exista în forma actuală atâta timp cât politicienii sunt convinşi de avantaje“, spune Lucian Isar, care remarcă distribuţia asimetrică a costurilor şi beneficiilor menţinerii unei astfel de construcţii, destul de neclară, de altfel. „Prin urmare, înclinarea balanţei într‑o direcţie sau alta se poate face relativ uşor de către decidenţi, printr‑un exerciţiu propagandistic“, adaugă analistul, care subliniază, totodată, lipsa de imaginaţie şi energie a Europei în repoziţionarea globală şi care este exprimată, cel mai clar, prin fixaţia pe austeritate. „Cramponarea în urmărirea unor aşa‑zise ţinte macro, care să confere stabilitate statică, este pentru spirite mai mici“, consideră analistul, făcând referire şi la situaţia din România. „Este un argument suplimentar“, adaugă Isar, „în favoarea celor care susţin îmbătrânirea mentalităţilor europene“. În cazul Statelor Unite, analistul remarcă o tendinţă de a se câştiga timp, până când se va inventa o nouă traiectorie de creştere. Dacă nu reuşeşte să reinventeze jocul, America şi‑ar putea pierde supremaţia economică. „După 60 de ani de promovare a aceloraşi concepte, alte naţiuni au ajuns să exceleze, şi de aici aparenta micşorare a ecartului“, spune Isar.

Dacă amânarea unor măsuri decisive, pentru a câştiga timp, este justificabilă în cazul strategiei americane, acelaşi demers nu se potriveşte deloc României. „România stagnează din punct de vedere economic, după o cădere de 10%, prin urmare, în trei ani, s‑au pierdut circa 20% faţă de rata de creştere noninflaţionară de care ar fi fost capabilă România“, spune tranşant analistul, impresionat, în mod ironic, de o aşa performanţă. „Până şi creşterea economică actuală, situată în marja de eroare statistică, se realizează mai degrabă în ciuda, şi nu datorită măsurilor autorităţilor române“, continuă analistul. Este ferm convins că majoritatea măsurilor de amploare luate de autorităţile de la Bucureşti au exacerbat criza, în loc să o stopeze. Din nefericire, „deciziile economice greşite nu influenţează evoluţia doar pe termen scurt, ci afectează structura internă a economiei, cu impact pe termen mediu şi lung“, explică Isar, care exemplifică măsuri eronate. „Pe lângă cunoscutele gafe fiscale, modificarea legislaţiei muncii nu doar că nu creează suficiente locuri de muncă, dar modifică contractele existente generând bazele dezvoltării în România cu predilecţie a activităţilor cu valoare adăugată redusă“. Alte măsuri despre care analistul afirmă că „au exacerbat pierderile economice şi au afectat potenţialul economic sunt cele de natură monetară şi de credit, ca de exemplu păstrarea dobânzilor la niveluri inoportune, rezerve minime supradimensionate, norme de provizionare prociclice“. Isar este de părere că banca centrală ar trebui să facă „acum ceea ce trebuia să facă încă din 2008, şi anume să reducă dobânzile, să refacă structura ratelor dobânzilor în piaţă, să reducă rezervele şi să faciliteze concurenţa şi creditarea, printr‑o politică de provizionare şi norme de restructurare anticiclice“.
Iar dacă statul urmăreşte, cu adevărat, o creştere economică sănătoasă, ar trebui să ştie cum să îşi orienteze investiţiile, dacă le face, desigur. „Investiţiile statului ar trebui canalizate către poli de creştere cu implicarea sectorului privat autohton şi străin şi nu ar trebui pierdut prea mult timp cu selectarea sectorului‑minune, ci ar trebui lansate mai multe proiecte“, sfătuieşte analistul. El argumentează că „avantajele polilor de creştere sunt multiple, având capacitate de multiplicare şi de potenţare a demersului privat“. Nevoia de implicare a statului se justifică, în opinia lui Isar, prin faptul că „un sector privat autohton pauper şi aflat într‑un stadiu incipient de dezvoltare a abilităţilor antreprenoriale are nevoie de un catalizator al resurselor, în timp ce cel străin de o ancoră de credibilitate“.

Probabil că pentru multe bănci vânzarea (vezi Volksbank) sau fuziunea va fi singura soluţie de supravieţuire. Pentru Alpha Bank şi Bancpost, ambele bănci cu acţionariat grecesc, s‑a dovedit deja că fuziunea a fost colacul de salvare. „Această fuziune nu a avut loc de voie, ci de nevoie, iar rezultatul va fi o bancă mai mică decât cele două la un loc, dar, probabil, mai viabilă“, este de părere Lucian Isar. Ceea ce este sigur, însă, este faptul că această fuziune va fi resimţită în economia românească, potrivit analistului. „Impactul asupra economiei româneşti va fi semnificativ, deoarece se va stopa, respectiv limita, expunerea pe anumite domenii şi se va recalibra structura expunerii actuale“.

O situaţie neclară rămâne, însă, la Société Générale, banca mamă a BRD. Gigantul bancar francez a apelat, recent, în mod surprinzător, la nişte servicii mai puţin ortodoxe din partea Rothschild – instituţie care de 200 de ani se află în centrul pieţelor financiare ale lumii –, pe fondul scăderilor abrupte ale acţiunilor, pe bursa din Paris. Această mişcare a dus imediat cu gândul la o problemă financiară gravă a băncii şi, mai mult, la posibilitatea ca instituţii de credit renumite să nu mai fie solvabile. Ceea ce s‑a întâmplat la Société Générale „sugerează că managementul băncilor este mai dispus să introducă forme artificiale de eliminare a volatilităţii acţiunilor decât să sporească transparenţa şi să extindă bunele practici de guvernanţă corporatistă“, explică Lucian Isar, care crede „că o bancă cu impact sistemic, precum Société Générale, nu va fi lăsată să falimenteze, ci în cel mai rău caz va fi naţionalizată“. Dat fiindcă şi posibilele probleme de business bancar pot cădea, iată, tot pe umerii statelor, găsirea soluţiilor corecte şi implementarea lor nu mai sunt doar un exerciţiu de responsabilitate, ci o necesitate în sine.>>

Publicat in Money Express.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/5 (0 votes cast)

Abonare la articole

Poti introduce adresa de email mai jos daca vrei sa fii la curent cu ultimele articole postate pe LucianIsar.com

0 Comentarii

COMENTEAZA