IMF şi scaunul cu trei picioare

6 ianuarie 2011 • Macro, Media

După mai mult de doi ani de experimente economice realizate de către FMI în România, tot mai mulţi oameni sunt nemulţumiţi de rezultate. Aceleaşi politici recomandate de FMI pentru cazul Romaniei au fost implementate de-a lungul timpului şi în nenumărate alte state, dar tot cu rezultate dezamăgitoare în ceea ce priveşte creşterea economică.

Momentan, în România domină două modele de discursuri economice: discursul oficial – monocolor şi omniprezent, propagat de cercul foarte mic al unor economişti şi tehnicieni care propovăduiesc şi implementează fără comentarii ori alterări măsurile FMI şi discursul informal – fracturat, dar nuanţat şi realist al celor ce se focusează pe ceea ce trebuie adaugat pentru o construcţie economică care să asigure prosperitatea durabilă a României. Cu siguranţă, fiecare dintre noi a avut un coleg sau o colegă de şcoala care memora lecţia şi o “turuia” pentru a fi apreciat. Din când în când însă, exista şi cineva care chiar înţelegea despre ce era vorba şi venea cu o rezolvare mai mult sau mai puţin conformă cu manualul. Arhetipul elevului corect, care a fost caracterizat recent de oficialii IMF drept depăşirea nivelului elevului mediocru, este reprezentat în prezent de “cercul mic de experţi” care încearcă să propage beneficiile programului IMF fără a se lupta pentru promovarea interesului naţional, fără a pleda pentru înglobarea diferenţelor economice şi a realităţilor istorice.

Acest tip de personaj colectiv care susţine o mantra fără a o nuanţa îşi are originea într-o formă de alterare a gândirii în grup şi este denumită “groupthink” de către cei care au descoperit-o. Aceasta apare atunci când grupurile favorizează cu orice preţ coeziunea şi consensul, iar în acest efort renunţă la evaluarea, analizarea şi testarea din punct de vedere critic a ideilor aruncate în discuţie. Acest fenomen a cauzat printre altele prăbuşirea navetei Challenger, fiasco-ul din 1961 de la Bay of Pigs când administraţia americană a încercat răsturnarea Guvernului Cubanez. Deşi frecvenţa şi durata prezenţei în spaţiul public favorizează în mod clar acest cerc mic al suporterilor necondiţionaţi ai metodelor IMF, din punct de vedere practic, aşa cum a reliefat James Surowiecki în “The Wisdom of Crowds: Why the Many Are Smarter Than the Few and How Collective Wisdom Shapes Business, Economies, Societies and Nations” (Înţelepciunea Mulţimilor: De ce cei mai Mulţi sunt mai Deştepţi decât cei mai Puţini şi cum Înţelepciunea Colectivă şlefuieşte Afacerile, Economiile, Societăţile şi Naţiunile), pe scurt cum soluţiile la problemele dificile se află la cei mulţi şi nu la cei puţini.

Modelul promovat de IMF, faimosul “financial programming model”, generează programe fiscale şi monetare bazate pe agregate monetare ale balanţei de plăţi şi pe identităţi fiscale. Având avantajul de a fi uşor de urmărit de către staff-ul Fondului, acest model generează erori de estimare, nu permite o viziune pe termen mediu şi lung, neavând niciun interes în ceea ce priveşte creşterea economică. Economistul Ricardo Ffrench-Davis numeşte această abordare drept “financiaristică” şi evidenţiază accentul pus pe doar două axe: inflaţie scăzută şi deficite fiscale reduse pe fondul unei liberalizări a economiei. Speranţa este ca restul elementelor să se auto-alinieze prin acţiunea forţelor ce operează în cadrul unui spaţiu liber. Rezultatul obţinut în mod repetat în toate ţările în care a fost utilizată această abordare “financiaristică” a fost o creştere economică sub-optimă pentru perioade extinse de timp, fenomen care a amplificat inechitatea socială. Acest rezultat este dovada faptului că realizarea unor echilibre macroeconomice financiare nu este suficientă pentru obţinerea unei creşteri economice optime şi susţinute pe termen lung. Deoarece un scaun nu îşi găseşte echilibrul în doar două picioare, soluţia sugerată de o serie din ce în ce mai mare de economişti este construcţia celui de al treilea picior al scaunului, pilonul care se referă la macroeconomia reală şi nu doar la cea financiară. Această abordare încorporează o perspectivă pe termen mediu şi lung şi nu doar pe termen scurt ca în cazul demersului pur financiar, deoarece numai o astfel de perspectivă este relevantă pentru o creştere economică sustenabilă.

Creşterea economică este o condiţie necesară pentru realizarea unei game largi de obiective vitale atât pentru oameni cât şi pentru societăţi, aşa cum afirma şi A. Michael Spence, laureat al premiului Nobel pentru Economie în anul 2001 şi Preşedintele Comisiei Independente pentru Creştere şi Dezvoltare. În cazul României, creşterea economică relevantă nu este cea peste nivelul zero, ci creşterea aflată în apropierea PIB-ului potenţial ori, alternativ, cea care să permită convergenţa reală cu “zona euro”. O creştere economică în jurul nivelului de zero este echivalentă cu “statul pe loc”. În schimb, într-o Lume în creştere aceasta este echivalentă unei regresii deoarece importanţa devine creşterea relativă. Fără această raportare la ceea ce se întâmplă în jur, ajungem în situaţia descrisă de “Regina Roşie, din Alice în Ţara Minunilor” – “În această ţară trebuie să alergi cât de tare poţi doar ca să stai pe loc.” Al treilea picior necesar se referă la partea reală a economiei şi la preţurile macro (dobânzi şi curs de schimb).

Preţurile macro trebuie armonizate cu cele trei axe şi nu doar cu două (inflaţie scăzută şi deficite fiscale reduse). Folosind un oximoron, avem nevoie de un paternalism libertarian – o arhitectură pragmatică de măsuri macro şi mezo-economice care să permită un proces de dezvoltare endogenă a economiei. Reformele şi politicile trebuie croite pe măsură pentru a asigura o competitivitate relativă a economiei naţionale şi pentru a acomoda nevoile şi obiectivele pieţelor libere. Politicile trebuie direcţionate către partea productivă a economiei şi spre creşterea PIB-ului potenţial şi menţinerea economiei în jurul acestei valori. Prin urmare, alocarea de resurse ar trebui direcţionată către investiţia în capitalul uman şi productiv. Aşa cum am arătat într-o opinie anterioară, anvelopa de garanţii ar trebui să crească cu încă 2% pentru a permite un impuls investiţional de cca 20% menit să asigure poziţionarea pe o nouă traiectorie de dezvoltare. Amplificarea oportunităţilor pe diferitele niveluri ale societăţii se poate realiza prin eliminarea obstacolelor întâlnite de IMM-uri în pieţele incomplete şi ne-competitive. Avantajele comparative se pot atinge prin realizarea de poluri de dezvoltare si proomovarea formelor hibride de parteneriat public-privat care să genereze efecte de multiplicare atât în aval cât şi în amonte.

Finanţarea dezvoltării trebuie potenţată prin dezvoltarea pieţei de capital şi prin stimularea intermediarilor specializaţi în finanţări pe termen lung şi în zona de finanţări pe proiect (project finance). În ceea ce priveşte preţurile macro, dobânda de intervenţie ar trebui redusă de la 6.25 la 5.75 concomitent cu injectarea de lichiditate la termene lungi pentru a permite economiei să îşi revină măcar în anul 2012. De asemenea, după recenta recunoaştere a BNR de ţintire şi a cursului de schimb, ar trebui ca media benzii de ţintă să se mute la 4.35. Dezbaterea dintre experimentul de austeritate şi strategia de impulsionare a economiei este neproductivă atât timp cât nu se propun măsuri pragmatice menite să revigoreze optimismul consumatorilor şi spiritul creator antreprenorial. Pentru cine insista în urmărirea unor ţinte minore, ar trebui reamintit că menirea politicilor economice naţionale este de creştere a bunăstării economice prin sporirea prosperităţii cetăţenilor şi asigurarea vitalităţii instituţiilor, chezăşie a unei dezvoltări durabile. Să nu lăsam copacii să ascundă pădurea prin neglijarea celui de al treilea picior !

Publicat in Standard.ro

Abonare la articole

Poti introduce adresa de email mai jos daca vrei sa fii la curent cu ultimele articole postate pe LucianIsar.com

3 Comentarii

Lav
17-02-2011 la ora 1:52 am

“spiritul creator antreprenorial” :))))))) Ati fost foarte tare aici :))

Care spirit antreprenorial, ca majoritatea tinerilor pe care ii cunosc si isi doresc sa devina oameni de afaceri se gandesc la un Bentley, nici macar n-au notiunea de brand, si presupun ca exporturile sunt ceva de pe Jupiter, prea complicat pentru scopul lor simplu: un Bentley. Ba chiar te iau la misto daca le zici ca nu ti-ai mai luat un pantof nou de 1 an, ca economisesti. Ca sa nu mai zic ca daca ai o activitate pe cont propriu, ca tanar, si le zici ca vrei sa-ti aduni bani din ea sa investesti, deci nu ai carte de munca, nici nu planuiesti sa dobandesti, esti parazit social.

Dincolo de asta, in primul rand ar trebui ca bancile sa inventeze creditarea cu adevarat a start-up-urilor, ceea ce nu stiu in ce masura au chef sa faca, ca ei sunt risk takers numai la nivel declarativ. Suntem totusi o tara emergenta, e mai greu de pus in practica spiritul antreprenorial, chiar si cand exista 🙂

Dar ma rog, sigur ca economic si financiar vorbind, aveti dreptate 🙂 Cu mentiunea ca mai avem de asteptat 🙂

[…] masurilor actuale a fost mentionat in numeroase opinii de la  “IMF şi scaunul cu trei picioare”, la “Zăpada şi creşterea Schumpeteriană a […]

[…] Consolidarea fiscala NU genereaza automat crestere economica atita timp cit nu este insotita de reforme structurale, nu este monetizat potentialul unei economii iar statul nu devine catalizator pentru interese private. Mai multe pe aceasta tema in “IMF şi scaunul cu trei picioare”. […]

COMENTEAZA