Si totusi Protestele au un efect economic pozitiv

21 ianuarie 2012 • General, Media, Miscellaneous

Demonstratiile au un efect economic pozitiv.

Indicatorii prezentati de presa, pretul Credit Default Swap (CDS) a scazut de la 471 puncte la 440 puncte , bursa creste marginal, cursul este stationar spre intarire.

Cel mai important este faptul ca Protestele scot guvernantii din Letargie. Problema majora a economiei Romaniei este legata de Captura Ideatica a Statului si de Lenea si Neputinta Intelectuala.

Problema este fals localizata de guvernanti la nivelul Deficitului de Comunicare. Nu este o Problema de Comunicare ci una de “Fond”.

Indicatorii prezentati de presa sunt putin relevanti pentru inpactul demonstratiilor asupra conditiilor economice deoarece spre exemplu cursul valutar nu fluctueaza liber, este manipulat cu scopuri politice si va oscila in intervalul 4.2/4.5 pina la alegeri. Bursa este mult prea mica ca sa poata sa fie reprezentativa pentru interesul reprezentat de economia nationala. CDS-ul Romaniei este momentan mai mult infleuntat de tensiunile regionale si pozitionarea relativa a Romaniei  decit de performantele absolute. Romania este o tara care nu reuseste sa creasca decit prin evolutii exceptionale ale agriculturii or ca rezultat al unor corectii mecanice de genul “dead cat bounce” ( dupa o cadere importanta exista un salt in sus pina si pentru un corp inert)

Problemele Romaniei sunt legate pur si simplu de captura ideatica a statului si de lenea si neputinta intelectuala. La captura statului ar putea fi adaugata si forma clasica numita spaga dar in conditiile existentei ideilor acest fenomen ar aparea pe fondul unei creatii economice si nu ar mai afecta atit de mult societatea si economia. Practic daca ar fi mai mult surplus creat, ar putea lua mai usor si fara sa distruga de 10 ori mai mult in procesul de de extractie al spagii.

Captura ideatica a statului reprezinta procesul prin care un grup de corifei emana majoritatea ideilor care-i ghideaza pe guvernanti in decizii ( proces exemplificat prin lipsa de calitate a discursului in “Pierderea sistematica  a titlului de Miss World si nazuintele de competitivitate ale Romaniei”).  Aceasta captura ideatica a statului are o importanta covarsitoare pentru calitatea deciziilor economice.

In cazul in care captura vine si pe fondul lenii intelectuale, ideile propuse vor fi doar cele facil de produs or copiat.

In cazul Romaniei problemele economice sunt generate de faptul ca s-au implementat doar masurile facile si anume taierile si cresterile de taxe plus mentinerea unor conditii monetare si de credit restrictive.

Partea a doua a constructiei legata de masuri de crestere ecponomica si echitate sunt apanajul Constructiei Nationale.

Nimeni probabil ca nu se astepata ca reteta FMI, de exemplu, sa se extinda si sa fie particularizata de o asemenea maniera incit Romania sa depaseasca economic Polonia.

Masurile specific nationale sunt cele care fac diferenta.

Clamata stabilitate economica afecteaza economia reala daca este singurul deziderat. Stabilitatea economica este fals definita de catre propaganda deoarece un sistem financiar care nu mai pulseaza ci doar este in process de “reconsiderare strategica a optiunilor” ori un curs tinut electoral in banda ingusta si care ascunde tensiuni economice, nu sunt expresii de stabilitate ci de staza.

Lenea economica s-a consolidat atit prin lipsa de proteste si prin aparenta adormire a vigilentei societatii civile de catre propaganda dar si datorita efectului de hazard moral al acordului cu Fondul Monetar International. Existenta acordului permite deicdentilor sa aiba pe cine sa dea vina pentru nerealizari ceea ce le-a permis sa nu se agite prea mult si doar sa implementeze vizionarele taieri de salarii si pensii si respectiv cresteri de taxe.

Aceste proteste nu ofera nici prea mult spatiu media pentru a se lauda cu realizarile din agricultura si pentru a oculta incapacitate economiei de a crea locuri de munca.

Politicile economice ale Romaniei sunt inoportune si nu au nici un fel de componenta de diferentiere fata de celelalte economii cu care concuram. Fiind o tara bogata multe deficiente sunt usor ascunse.

Fara crestere economica si dobanzi reale reduse nu se poate avansa indiferent cit se reduc deficitele.

Nu conteaza persoanele care conduc cit ideile si strategiile pe care reusesc sa le produca si sa le implementeze. Pe acest fond, indiferent daca se schimba sau nu componenta guvernului, protestele au creat panica, au sporit nivelul de stres si genereaza consultari, discutii si eventual noi idei si masuri. Per total este un lucru bun ca dupa sarbatorile de iarna decidentii se agita in mod mai mult sau mai putin creator.

imagine preluata de pe http://www.bzi.ro/cea-mai-induiosatoare-fotografie-de-la-proteste-264777

Abonare la articole

Poti introduce adresa de email mai jos daca vrei sa fii la curent cu ultimele articole postate pe LucianIsar.com

1 Comentariu

comanita adrian
24-01-2012 la ora 10:03 am

Numele d-vstra e o prescurtare ? Lipseste escu ?
Ma mir ca nu exista comentarii .
Este un articol foarte interesant , pe intelesul oricui, ” sine ira et studio ” (Tacit ; fara ura si partinire ).
De astfel de mesaje au nevoie oamenii , de lumina unor asemenea explicatii .

COMENTEAZA