Privatizarile la foc continuu si masura de “dreapta” a salariului de “un leu”

26 ianuarie 2012 • General, Macro, Media

In perioada imediat urmatoare, odata cu scadenta imprumutului de consum de la FMI incep privatizarile la foc continuu.

Practic se acopera un imprumut de consum supradimensionat si dobanzile aferente din vinzarea participatiilor statului la capitalul unor firme de interes. Unele companii destinate privatizarii rapide sunt pe plus, altele nu, dar cu siguranta prin limitarea capusarii, transferurilor si eficientizare pot deveni investitii rentabile.

Solutia este intai eficientizarea si ulterior privatizarea pentru un plus de valoare fata de un nivel deja optimizat, chiar si grosier.

Replata unui credit de consum nu este recomandata a fi realizata din vanzarea de participatii in afaceri cu potential si rentabilitate mai mare decat dobanda unui imprumut de rambursare a celui initial, in conditii de piata. Suplimentar in cazul companiilor energetice exista foarte multe externalitati pozitive care nu se capteaza initial in prêt dar sunt realizate de ceilalti “stakeholders” ulterior vanzarii, cand apar distorsiuni. Pe numere este neverosimil ca rentabilitatea anuala a unei investitii subevaluate in Romgaz or Hidroelectrica (si conduse de un management platit la vedere cu mai mult de “un leu” ) sa fie sub 6%.

Creditul supradimensionat a avut si efecte pozitive, de genul asigurarii unui tap ispasitor pentru masurile economice lipsite de viziune si mentalitate de crestere or al unor “cuvinte de apreciere si laude” aduse autoritatilor.

Toate companiile supuse privatizarii pot genera beneficii suplimentare fata de situatia actuala tuturor partilor interesate  asa numitii “stakeholders” : actionari, stat, angajati, afaceri din ecologia conexa, cetateni.

Daca ascultam oficialii din ministerul economiei aceste privatizari se vor face la un discount suplimentar fata de cel implicit in evaluarea in conditiile actuale. Exista déjà un discount prezent in evaluarea curenta generat de evolutia economica a Romaniei care doar pe hirtie este de bun augur, de rezultatele anterioare care includ “captura statului” precum si de cerinta legata de mecanismul rapid de vinzare.

Practic se va vinde cu un discount adaugat déjà la un discount si asta pentru a replati un credit de consum supradimensionat de care nu aveam nevoie.

Privatizarea este o maniera de a eficientiza activitatea economica dar nu la orice prêt, in orice conditii si mai ales nu in cazul unei vinzari sub presiune.

BCR reprezinta singura privatizare care a suferit de “ blestemul invingatorului” , concept dezvoltat in “The Winner’s Curse: Paradoxes and Anomalies of Economic Life”, Richard H. Thaler.

In rest, investitorii in toate celelalte firme privatizate puteau sa-si acopere investitia instantaneu prin vanzarea de exemplu a unei parti din reteaua de distributie or a unei parti din stocurile existente.

Este un prêt cam mare de platit doar pentru a primi un raport favorabil ori cum s-a intamplat ieri, o felicitare scapata pe surse de participantii la discutii. Din aceasta perspectiva era mult mai ieftina si cu impact social mai mic, metoda folcloristelor din fotbal.

Privatizarile pot avea in anumite conditii un rol pozitiv la cresterea economica, la eficientizarea afacerii si sa afecteze in bine partile interesate, de la stat la cetateni si angajati.

Pentru a avea o privire corecta asupra valorii adaugate in procesul de privatizare ar trebui sa comparam cu o situatie “relevanta” pre-privatizare.

Masura asa zis “de dreapta “ a limitarii la nivele derizorii a salariilor managerilor si a membrilor consiliilor de administratie in cazul companiilor de pe lista de privatizare rapida nu este favorabila determinarii unei valori “relevante” pre-privatizare a companiilor .

In conditiile in care pentru a recruta o alternativa la echipa manageriala actuala, firmele de recrutare incaseaza 250 000 euro, este putin credibil ca administratorii anteriori, platiti cu sume mici sa gaseasca doar stimulente “intestine” in a maximiza valoarea companiei respective.

Practic este putin relevanta performanta actuala a anumitor companii in conditiile in care managementul si consiliul de administratie era remunerat simbolic. Lipsa de eficienta si captura statului nu putea decat sa gaseasca un mediu fertil.

Este irelevanta comparatia intre situatia pre si post privatizare daca remuneratiile si stinulentele nu sunt comparabile.

Problema nu este lipsa de competenta a managementului trecut ci maniera profund deficitara de a-I stimula prin plata unor salarii derizorii in comparatie cu valoarea ce poate fi creata or distrusa.

Expertiza manageriala remunerata “cu un leu” este una din principalele cauze ale distrugerii de valoare in companiile de pe lista de privatizare, prin ineficienta or favorizarea “capturii statului”.

Privatizarea in aceste conditii cu discount la discount nu este cea mai buna solutie pentru partile interesate actionari, stat, angajati, afaceri din ecologia conexa, cetateni.

Replata unui credit de consum nu este recomandata a fi realizata din vanzarea de participatii in afaceri cu potential si rentabilitate mai mare decat rata unui imprumut de rambursare, in conditii de piata. In plus in cazul companiilor energetice exista foarte multe externalitati positive care nu se capteaza initial in prêt dar sunt realizate de ceilalti “stakeholders” ulterior cand apar distorsiuni.

Solutia este intai eficientizarea si ulterior privatizarea pentru un plus de valoare fata de un nivel deja optimizat chiar si grosier.

imagine postata pe http://thestandard.org.nz

 

Abonare la articole

Poti introduce adresa de email mai jos daca vrei sa fii la curent cu ultimele articole postate pe LucianIsar.com

8 Comentarii

Catalin Ciuperca
27-01-2012 la ora 1:44 pm

Foarte corect articolul.
Romania are deja o mare “traditie” in a privatiza “perlele coroanei” pe sume infime – vezi Petrom, Sidex si multe altele. BCR este poate unica exceptie.
Totusi, intervine intrebarea: ce este mai bine – sa se perpetueze situatia actuala cu societati de stat capusate de interese politice sau sa se privatizeze cu riscul transferului de capital in exterior?

Lucian Isar
27-01-2012 la ora 2:41 pm

Solutia ar fi sa platesti managementul si consiliul de administratie astfel incat sa fie interesati in aspecte legate de optimizarea afacerii, cresterea eficientei si diminuarea “capturii statului”. Practic o optimizarea grosiera poate fi realizata de o gama larga de specialisti cu capacitati manageriale normale dar care trebuie sa fie remunerati corespunzator.

Dupa acest prim pas de abia treci la etapa urmatoare de crestere a valorii prin privatizari.

Suplimentar nu poti sa vinzi cu discount la discount companii din energie doar ca sa rambursezi un credit de consum. Daca nu-l poti replati apeleaza la un nou credit decat sa vinzi equity participation inainte de a le creste valoarea prin metode simple si la indemina in conditii de remunerare corespunzatoare.

Este surprinzator sa platesti asa de mult contracte de recrutare si pachete manageriale pentru “noile echipe” dar sa limitezi atat de jos pachetele predecesorilor si sa te astepti sa nu gaseasca alternative de recompensare personala.

Dolarel
27-01-2012 la ora 11:43 pm

Dupa 20 de ani de sperante, in Romania nu mai cred nici in managementul privat. Cata vreme statul are resurse disponibile pentru birocrati cu semnatura, eu nu cred deloc ca o firma de stat merita atarnata de buget. Sincer, decat sa stiu ca fura nomenclatura, vizibil sau invizibil, prefer sa stiu ca am separat administratiile si nu mai dam bani pe ele. Probabil 2 ani merge pe profit. Se schimba guvernarea, schimba managementul, si iar o capuseaza. Seriously, poate Renault, in Franta, dar nu in Romania. Recent au stres 1 miliard datorii la CFR… Oricat o intoarcem, prefer privatizarea. Statul are datorii, acumulam deficit cu pensiile, cine are nervi si rabdare sa supervizeze 50 de companii de stat sa fim siguri ca nu se fura nicaieri. Daca le-am vinde toate, din start statul ar ramane doar cu cheltuielile de pensii si restul functionarilor, si nu ar mai injecta milioane in datorii. Cred ca exemplul Poloniei e mai bun.

george
28-01-2012 la ora 12:00 pm

cu tot respectul si admiratia pt varsta si experienta dvs vorbiti din carti la adresa managementului.
firmele de stat sunt profund capusate iar faptul ca le dai la manageri 1mld de euro pe an nu le va face mai profitabile ci mai mari gauri.
eu am o mica afacere si va pot spune ca daca nu cointeresezi omul la profit si pierdere ( si la pierdere) nu faci nimic.
salariul de 1 leu e super -bun daca la sfarsit de an spui : uite ai preluat firma cu cifra de afcere de 10 mil si ai duso la 14 , ai 10% din plus valoare .
atunci devine cointeresat iar ce a ramas de privatizat este aur curat pe care se vor bate multi

Lucian Isar
28-01-2012 la ora 12:07 pm

Multumesc pentru comentariu.
Foarte bine punctat.
La genul cointeresare bazat pe rezultate ma refer si eu. Nu am complicat textul cu schemele de motivare posibila dar am insistat pe motivarea materiala pentru a optine o “optimizare grosiera” pre privatizare.
In actuala structura de compensare nu exista acest gen de beneficii bazate pe compensatii dar se introduc in noile structuri ceea ce sugereaza ca erau posibile dar nu a existat dorinta doar pentru a motiva cautarea managementului de beneficii ne-explicitate.

Lucian Isar
28-01-2012 la ora 12:18 pm

O resursa buna pentru cei interesati in scheme de motivare folosite in diferite industrii si jurisdictii precum si o analiza a implicatiilor economice dar si a performantei pe care o pot induce in diferitele categorii de angajati, este ” Personnel Economics in Practice” de E.D. Lazear si M. Gibbs . Acesta este unul din “manualele” pe aceatsa tema de la GSB.

Lucian Isar
28-01-2012 la ora 6:20 pm

Dupa 20 ani capitalul uman nu mai are nici aceleasi nostalgii nici aceleasi dexteritati si ar trebui sa poata sa-si dovedeasca asemanarile si deosebirile fata de predecesori.

Privatizarea nu are un rol pozitiv facuta in orice conditii.

Nu se poate justifica plata unui credit de consum cu equity. Daca tot e musai sa privatizezi cu discount la discount este economic nejustificabila discriminarea pozitiva a intereselor straine.

Veniturile din vinzari de equity at trebui alocate unui fond care sa faca equity participations inclusiv in strainatate , “same vintage” adica concomitent, in aceeasi faza a ciclului economic. In acest caz se poate vorbi doar de diversificare a equity participation chiar daca pasul prim de monetizare al actualelor participari este handicapant.

Nu se pune problema de a superviza pentru a reduce furturile ci de a stimula suficient de bine munca astfel incat aceste supape sa se reduca de aceeasi maniera in care se reduc, dar nu se elimina , in mediul privat.

Costel P
29-01-2012 la ora 12:37 am

Poate nu este lipsit de interes sa tratati si ce se intampla cu 3-5 ani cu multe din companiile privatizate: multe dintre ele, profitabile la data privatizarii sau cu perspective sunt pur si simplu “rase” de competitorii straini, dornici sa lichideze concurenta locala, si care le cumpara la preturi de nimic. Solutia o vad intr-un model mai vechi japonez, a deja celebrelor “zaibatsu”, grupari de industrii detinute direct de o banca autohtona, care sa faca o politica economica si financiara in interesul tarii nu al “stackholderilor” de aiurea. Exista mai multe avantaje pe acest model, care mebtine si acum Japonia in trena statelor puternice economic si ii da autonomia necesara in a decide in ce directie sa se indrepte. Cu stima

COMENTEAZA