O nouă manipulare: Nu există finanțare pentru deficitul destinat creșterii

14 noiembrie 2011 • General, Macro, Media

Publicat in standard.ro si hotnews.ro

Noua manipulare, promovată de diferite segmente ale autorităților, este că nu există finanțare pentru deficite mai mari. Și asta, exact când ar fi fost nevoie de deficit finanțabil pentru reluarea creșterii. Poate nu e încă clar, după trei ani de experiment nereușit pe calea austerității, că fără creștere nu poți să-ți mai plătești datoriile  în  condițiile actuale. Împrumutul de la FMI va fi rostogolit, iar vânzarea de active se va face fără prea multe întrebări. Noua manipulare, promovată de diferite segmente ale autorităților, este că nu există finanțare pentru deficite mai mari. Și asta, exact când ar fi fost nevoie de deficit finanțabil pentru reluarea creșterii. Poate nu e încă clar, după trei ani de experiment nereușit pe calea austerității, că fără creștere nu poți să-ți mai plătești datoriile  în  condițiile actuale. Împrumutul de la FMI va fi rostogolit, iar vânzarea de active se va face fără prea multe întrebări.

Singura soluție de depășire a impasului este un deficit care să fie direcționat către investiții cu potențial de multiplicare, inclusiv după extragerea comisioanelor inerente. Refacerea economiei reale, fără forțări egomaniace de atingere a țintelor nominale, este necesară pentru a ieși din spirala indusă de programele succesive de austeritate.

Lipsa capacității de finanțare este aparent motivația pentru care nu se permit deficite și nu se investește. În realitate, este din nou un exercițiu similar cu cel care a justificat forma  și  supradimensionarea acordului cu FMI. Atunci alte țări mai inspirate au avut abordări diferite:

Cehia a contestat mărimea sumei, Polonia a intrat într-un acord condiționat fără să tragă banii și să-i stocheze fără sens, iar Turcia a negociat condițiile până nu a mai fost nevoie. Doar în cazul României a fost nevoie de o mare spaimă mediatică ca după nicio lună de la declarații optimiste să justifici o super sumă.

Actuala crizare pe tema finanțării nu este decât menită să justifice o prelungire a acordului și o menținere a interesului media pentru anumiți corifei ai economiei românești.

În primul rând, nimic din situația globală nu s-a schimbat peste noapte și prin urmare nu ar trebui să asistăm la panici ale autorităților, daca ar fi conectate la realitate.

Deficitele ar trebui să alimenteze investițiile și transferul de tehnologie care în viitor (pe o perioada mai lunga decât deficitele) vor contribui la rambursare. Deficitele ar trebui dimensionate după regula lui 44.

O creștere zero nu va permite replătirea deficitelor și a costului finanțării oricât de mici și le imaginează unii.

Finanțarea deficitului bugetar. Nimic mai simplu, chiar și după greșelile recente.

Printre greșeli merită menționate:

1)      Șicanele receptate de Ministerul Finanțelor în finanțarea pe leu prin volatilitatea crescută a dobânzii pe termen scurt și prin inexistența lichidității și instrumentelor de refinanțare pe termen lung. Aceste șicane au făcut ca suma tampon din trezorerie să fie diminuată și maturitatea datoriei să fie alarmant de mică pe fondul atingerii plafonului de expunere a unor bănci.

2)      Refuzul de a lua sume mai mari și de a emite mai des eurobonduri sub falsul pretext că banii din rezervă eliberați contra club loanuri sunt mai ieftini. Aceste sume au fost luate pe termene mai scurte, au limitat diversificarea și, cel mai important, au preluat sume care ar fi trebuit să finanțeze sectorul real la costuri mai mici.

3)      Menținerea dobânzilor ridicate și a condițiilor monetare restrictive și a discursului de întărire a politicii au urcat curba dobânzilor și au micșorat lichiditatea la maturități mai lungi.

4)      Rezervele minime obligatorii, inclusiv pentru noi sume aduse în sistem și pentru sumele împrumutate de la BERD și IFC pentru finanțarea companiilor locale, constituie un semnal clar pentru bănci și investitori că nu sunt bine veniți în România.

Pentru a finanța ușor și la costuri scăzute deficitele destinate creșterii se pot apela numeroase metode, iar un mix ar fi cea mai inspirată abordare.

În primul rând, cele 4 greșeli amintite mai sus ar trebui evitate în viitor. La nivel de semnal, dacă până și în aceste condiții taxezi cu 20% fondurile noi venite în țară, nu e de mirare reorientarea investitorilor.

Deficitul bugetar de 4%(+/-1%) destinat investițiilor se poate finanța atât în moneda locală, cât și în valută.

România încă mai are propria monedă, iar în condițiile în care credem iar autoritățile, de la inflația pe care o anticipează de 2% până la 4% nivelul optim, e suficient spațiu pentru creșterea lichidității în moneda locală prin reducerea rezervelor. Spaimele legate de o eventuală depreciere nu-și au rostul fără voia BNR, pentru că rezervele valutare excedentare transformă România de facto într-un consiliu monetar similar Bulgariei , având mai mult valută decât masă monetară în circulație. Altfel spus, nu ai atâta monedă locală câtă valută există.

România nu are nevoie de bani parcați într-o rezervă excedentară și investiți în obligațiunile altor state, ci de bani puși să producă în economie.

Dacă îl credem pe reprezentantul României la FMI, tamponul de trezorerie este de 4 luni și prin urmare poate fi folosit mai creativ în a micșora tensiunile și incertitudinea din piața monetară. Această normalizare va avea ca efect un apetit crescut.

Reducerea dobânzilor la lei ar trebui făcută cu celeritate și în pași nu doar pentru a scoate economia din stagnare dar și pentru a reduce costul de finanțare a statului. Reducerea costului de finanțare fără readucerea creșterii economice nu va replăti împrumuturile dar ajută la reducerea serviciului!

Rezervele în valută pot fi ușor reduse de le 20% cu mai multe efecte benefice: creșterea sumelor disponibile pentru creditarea economiei și deficitului și reducerea costului. În plus, mesajul foarte important este că România nu pune până și-n aceste condiții globale bariere de intrare.

Rezerva la sumele noi venite ar trebui să fie ZERO.

Multe din investițiile din trecut nu au fost cele mai fericite, dar asta nu înseamnă că nu trebuie continuat. Cele cu efect de multiplicare mare după comisioane nu asigură doar creșterea susținută dar și refac PIB-ul potențial la niveluri similare cu cele anterioare crizei , plus că pot să aducă forță de muncă nouă în țară.

În cazul finanțării din exterior există mai multe geografii și investitori care nu au fost încercați dar care au apetit: US, Asia , America de Sud. În plus, numeroase firme financiare, fără prezențe importante în România, sunt dispuse să investească dar nu într-un mediu care predică doar austeritate și cu autorități puse pe contre.

Existenta lichiditate excedentară în lume este destinată țărilor emergente (cum ar fi România) dar care sunt capabile să aibă o poveste generată de o mentalitate de creștere.

Proiectele de investiții începute sau cele noi nu este necesar să fie finanțate exclusiv de stat ci și de parteneri privați străini și români. Este imperios ca partenerii locali să fie incluși în consorții pentru a nu sărăci antreprenoriatul român și a-i asigura transferul de know how.

Băncile, chiar dacă momentan au ajuns la maxim de expunere, pot să-și refacă planurile dacă rezervele se micșorează iar șicanele cu noi regulamente sunt eliminate. Pierderile masive pe care le au în continuare sunt legate de imposibilitatea economiei să crească. Prin urmare, din punct de vedere al rentabilității investirii în România ar fi mai mult decât interesate să participe la finanțarea revenirii creșterii. Dar asta fără un menou de reglementare abraziv și fără viziune.

Bani există în lume, bani există în rezerve investite în obligațiunile altora, doar mentalitatea de creștere și controlul puseelor ex post de panică nu există.

Sunt de înțeles nostalgiile unor economiști, referitor la copilăria cu lingura de lemn și panica rezultată din lipsa capacității de anticipare a evenimentelor economice, dar România actuală are nevoie de alte repere și direcții de evoluție.

Singura soluție de depășire a impasului este un deficit care să fie direcționat către investiții cu potențial de multiplicare, inclusiv după extragerea comisioanelor inerente. Refacerea economiei reale, fără forțări egomaniace de atingere a țintelor nominale, este necesară pentru a ieși din spirala indusă de programele succesive de austeritate.

Lipsa capacității de finanțare este aparent motivația pentru care nu se permit deficite și nu se investește. În realitate, este din nou un exercițiu similar cu cel care a justificat forma  și  supradimensionarea acordului cu FMI. Atunci alte țări mai inspirate au avut abordări diferite:

Cehia a contestat mărimea sumei, Polonia a intrat într-un acord condiționat fără să tragă banii și să-i stocheze fără sens, iar Turcia a negociat condițiile până nu a mai fost nevoie. Doar în cazul României a fost nevoie de o mare spaimă mediatică ca după nicio lună de la declarații optimiste să justifici o super sumă.

Actuala crizare pe tema finanțării nu este decât menită să justifice o prelungire a acordului și o menținere a interesului media pentru anumiți corifei ai economiei românești.

În primul rând, nimic din situația globală nu s-a schimbat peste noapte și prin urmare nu ar trebui să asistăm la panici ale autorităților, daca ar fi conectate la realitate.

Deficitele ar trebui să alimenteze investițiile și transferul de tehnologie care în viitor (pe o perioada mai lunga decât deficitele) vor contribui la rambursare. Deficitele ar trebui dimensionate după regula lui 44.

O creștere zero nu va permite replătirea deficitelor și a costului finanțării oricât de mici și le imaginează unii.

Finanțarea deficitului bugetar. Nimic mai simplu, chiar și după greșelile recente.

Printre greșeli merită menționate:

1)      Șicanele receptate de Ministerul Finanțelor în finanțarea pe leu prin volatilitatea crescută a dobânzii pe termen scurt și prin inexistența lichidității și instrumentelor de refinanțare pe termen lung. Aceste șicane au făcut ca suma tampon din trezorerie să fie diminuată și maturitatea datoriei să fie alarmant de mică pe fondul atingerii plafonului de expunere a unor bănci.

2)      Refuzul de a lua sume mai mari și de a emite mai des eurobonduri sub falsul pretext că banii din rezervă eliberați contra club loanuri sunt mai ieftini. Aceste sume au fost luate pe termene mai scurte, au limitat diversificarea și, cel mai important, au preluat sume care ar fi trebuit să finanțeze sectorul real la costuri mai mici.

3)      Menținerea dobânzilor ridicate și a condițiilor monetare restrictive și a discursului de întărire a politicii au urcat curba dobânzilor și au micșorat lichiditatea la maturități mai lungi.

4)      Rezervele minime obligatorii, inclusiv pentru noi sume aduse în sistem și pentru sumele împrumutate de la BERD și IFC pentru finanțarea companiilor locale, constituie un semnal clar pentru bănci și investitori că nu sunt bine veniți în România.

Pentru a finanța ușor și la costuri scăzute deficitele destinate creșterii se pot apela numeroase metode, iar un mix ar fi cea mai inspirată abordare.

În primul rând, cele 4 greșeli amintite mai sus ar trebui evitate în viitor. La nivel de semnal, dacă până și în aceste condiții taxezi cu 20% fondurile noi venite în țară, nu e de mirare reorientarea investitorilor.

Deficitul bugetar de 4%(+/-1%) destinat investițiilor se poate finanța atât în moneda locală, cât și în valută.

România încă mai are propria monedă, iar în condițiile în care credem iar autoritățile, de la inflația pe care o anticipează de 2% până la 4% nivelul optim, e suficient spațiu pentru creșterea lichidității în moneda locală prin reducerea rezervelor. Spaimele legate de o eventuală depreciere nu-și au rostul fără voia BNR, pentru că rezervele valutare excedentare transformă România de facto într-un consiliu monetar similar Bulgariei , având mai mult valută decât masă monetară în circulație. Altfel spus, nu ai atâta monedă locală câtă valută există.

România nu are nevoie de bani parcați într-o rezervă excedentară și investiți în obligațiunile altor state, ci de bani puși să producă în economie.

Dacă îl credem pe reprezentantul României la FMI, tamponul de trezorerie este de 4 luni și prin urmare poate fi folosit mai creativ în a micșora tensiunile și incertitudinea din piața monetară. Această normalizare va avea ca efect un apetit crescut.

Reducerea dobânzilor la lei ar trebui făcută cu celeritate și în pași nu doar pentru a scoate economia din stagnare dar și pentru a reduce costul de finanțare a statului. Reducerea costului de finanțare fără readucerea creșterii economice nu va replăti împrumuturile dar ajută la reducerea serviciului!

Rezervele în valută pot fi ușor reduse de le 20% cu mai multe efecte benefice: creșterea sumelor disponibile pentru creditarea economiei și deficitului și reducerea costului. În plus, mesajul foarte important este că România nu pune până și-n aceste condiții globale bariere de intrare.

Rezerva la sumele noi venite ar trebui să fie ZERO.

Multe din investițiile din trecut nu au fost cele mai fericite, dar asta nu înseamnă că nu trebuie continuat. Cele cu efect de multiplicare mare după comisioane nu asigură doar creșterea susținută dar și refac PIB-ul potențial la niveluri similare cu cele anterioare crizei , plus că pot să aducă forță de muncă nouă în țară.

În cazul finanțării din exterior există mai multe geografii și investitori care nu au fost încercați dar care au apetit: US, Asia , America de Sud. În plus, numeroase firme financiare, fără prezențe importante în România, sunt dispuse să investească dar nu într-un mediu care predică doar austeritate și cu autorități puse pe contre.

Existenta lichiditate excedentară în lume este destinată țărilor emergente (cum ar fi România) dar care sunt capabile să aibă o poveste generată de o mentalitate de creștere.

Proiectele de investiții începute sau cele noi nu este necesar să fie finanțate exclusiv de stat ci și de parteneri privați străini și români. Este imperios ca partenerii locali să fie incluși în consorții pentru a nu sărăci antreprenoriatul român și a-i asigura transferul de know how.

Băncile, chiar dacă momentan au ajuns la maxim de expunere, pot să-și refacă planurile dacă rezervele se micșorează iar șicanele cu noi regulamente sunt eliminate. Pierderile masive pe care le au în continuare sunt legate de imposibilitatea economiei să crească. Prin urmare, din punct de vedere al rentabilității investirii în România ar fi mai mult decât interesate să participe la finanțarea revenirii creșterii. Dar asta fără un menou de reglementare abraziv și fără viziune.

Bani există în lume, bani există în rezerve investite în obligațiunile altora, doar mentalitatea de creștere și controlul puseelor ex post de panică nu există.

Sunt de înțeles nostalgiile unor economiști, referitor la copilăria cu lingura de lemn și panica rezultată din lipsa capacității de anticipare a evenimentelor economice, dar România actuală are nevoie de alte repere și direcții de evoluție.

Publicat in standard.ro si hotnews.ro

 

Abonare la articole

Poti introduce adresa de email mai jos daca vrei sa fii la curent cu ultimele articole postate pe LucianIsar.com

1 Comentariu

Homerillum
12-04-2012 la ora 2:44 pm

Împotriva MARII MANIPULĂRI nu te poţi opune pentru că aceasta se bazează pe surprindere şi se manifesta prin eludarea voinţei tale. Tehnicile manipulatorii ce pot să functioneze chiar şi împotriva voinţei tale sunt, spre exemplu, tehnicile de manipulare ale minţii şi ale psihicului.

Cititi pe blogul meu:
Marea Manipulare: Forta care eludeaza vointa
http://foc-in-agora.blogspot.de/2012/03/marea-manipulare-forta-care-eludeaza.html

COMENTEAZA